Ce spune Coranul despre Gheena (İadul) ?

marți, 29 iunie 2010

[2:24]Dacă nu o faceţi — şi nu o veţi face — temeţi-vă de Focul cel mare care mistuie oameni şi pietre, gata pregătit pentru cei tăgăduitori.

[3:12]
Spune-le celor care tăgăduiesc: “Veţi fi biruiţi, iar apoi în Gheena veţi fi strânşi.” Ce rău aşternut!

[3:106]
...în Ziua când unele chipuri se vor lumina, iar altele se vor întuneca. Li se va spune celor cu chipuri întunecate: “Aţi tăgăduit după ce aţi crezut? Gustaţi osânda a ceea ce aţi tăgăduit!”


[4:56]
Pe cei care tăgăduiesc semnele Noastre îi vom arunca în Foc. De fiece dată când pielea li se va scoroji, le vom da alta ca ei să guste osânda de-a pururi. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.


[20:127]
Aşa îl răsplătim pe cel necumpătat ce tăgăduieşte semnele Domnului său. Osânda de Apoi este mult mai de temut şi va dura o veşnicie.


[13:18]
Cei care au răspuns Domnului lor au cea mai frumoasă răsplată, iar cei care nu îi vor fi răspuns — chiar dacă ar avea tot ce este pe pământ şi încă odată pe atât, ca să se răscumpere — vor avea o rea socoteală şi limanul lor va fi Gheena. Ce rău aşternut!


[7:38]
Dumnezeu va spune: “Intraţi în Foc la adunările de ginni şi oameni care-au fost înaintea voastră.” De fiece dată când o adunare va intra în Foc o va blestema pe sora sa. Atunci când se vor afla cu toatele, cea de pe urmă va spune celei dintâi: “Domnul nostru! Aceştia sunt cei care ne-au rătăcit! Dă-le lor focul ca osândă îndoită. Dumnezeu va spune: “Fiecare va avea osânda sa îndoit, însă voi încă nu ştiţi nimic.”


[9:34,35]
O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Dumnezeu. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Dumnezeu.
În ziua când vor fi înroşite în focul Gheenei, vor fi arşi cu ele pe frunte, pe coapse, pe spate: “Aceasta este ceea ce aţi strâns pentru voi! Gustaţi din ceea ce aţi strâns! “


[14:16,17]
…el este târât în Gheena unde va fi adăpat cu o apă puturoasă pe care se va căzni s-o înghită câte puţin. Moartea îl va învălui, însă el nu va muri, căci are în spate grea osândă.


[15:44]
Ea are şapte porţi. Înaintea fiecărei porţi va fi o parte din ei,


[21:100]
...vor avea numai gemete şi nu vor auzi nimic (altceva).”


[22:19,20]
Aceştia sunt doi vrăjmaşi ce se ceartă asupra Domnului lor. Veşminte de foc vor fi croite tăgăduitorilor şi apă clocotită li se va turna în cap, şi le va topi ceea ce este în pântecele lor şi pielea.


[22:22]
…când vor vrea să iasă din ea de durere, vor fi daţi înapoi: “Gustaţi osânda Pârjolului”


[25:12]
Când îi va vedea ea de departe, ei îi vor auzi furia şi şuieratul.


[25:14]
“Nu chemaţi astăzi o singură pierire, ci chemaţi mai multe pieiri!”


[32:20]
…iar cei stricaţi vor avea Focul ca liman. De fiece dată când vor încerca să iasă, vor fi daţi înapoi spunându-li-se: “Gustaţi osânda Focului pe care îl socoteaţi minciună.”


[35:36,37]
Cei care tăgăduiesc vor avea Focul Gheenei, unde nu vor fi omorâţi, însă nici osânda nu le va fi uşurată. Astfel, Noi îl răsplătim pe cel nerecunoscător. Acolo, ei vor striga: “Domnul nostru! Scoate-ne de aici. Vom face numai bine, nu precum am făcut odinioară!” Nu v-am dăruit Noi o viaţă destul de lungă ca cel care chibzuieşte să chibzuiască? Predicatorul a venit la voi: “Gustaţi! Nu este ajutor pentru nedrepţi!


[7:41]
Ei vor avea din Gheenă paturi şi deasupra lor vor fi acoperăminte. Astfel îi răsplătim pe cei nedrepţi.


[42:44]
Pe cel pe care Dumnezeu îl rătăceşte, nu va mai afla stăpân în afara Lui. Îi vei vedea pe cei nedrepţi spunând când vor vedea osânda: “Este vreo cale de întoarcere?”


[37:62...68]
Oare acesta nu este o gazdă mai bună decât copacul Zeqqum?
Noi l-am făcut ca o ispită celor nedrepţi.
El este un copac ce iese din fundul Iadului, iar rodul său este asemenea căpăţânilor de diavoli.


[37:66..68]
Ei vor mânca din el şi îşi vor umple burţile, apoi după el vor bea un amestec clocotind şi se vor întoarce iarăşi în Iad.


[38:57]
Aşa va fi ca să guste apă clocotită şi o băutură puturoasă


[38:59]
Aceasta este o gloată ce năvăleşte cu voi, însă nu vor fi bineveniţi, ci vor fi azvârliţi în Foc.


[39:16]
O întindere de foc va fi deasupra lor şi dedesubtul lor o altă întindere, aşa îi înfricoşează Dumnezeu pe robii Săi. O, robi ai Mei! Temeţi-vă de Mine!


[23:71]
Dacă Adevărul s-ar lua după poftele lor, atunci stricăciunea ar cuprinde cerurile, pământul şi ceea ce se află între ele. Noi le-am adus o amintire, însă ei întorc spatele amintirii.


[14:50]
…cu straie de păcură, iar focul le va acoperi chipurile,


[44:47,48]
“Luaţi-l şi târâţi-l în fundul Iadului!
Turnaţi-i pe cap, ca osândă, apă clocotindă...”


[66:6]
O, voi cei ce credeţi! Păziţi-vă pe voi şi pe ai voştri de Focul care se hrăneşte cu oameni şi pietre! Îngeri uriaşi şi aprigi veghează asupra Focului, iar ei nu nesocotesc porunca lui Dumnezeu, ci fac întocmai ce li se porunceşte.


[74:30,31]
…iar asupra lui sunt nouăsprezece (păzitori).

Am pus păzitori ai Focului numai îngeri şi n-am făcut din numărul lor decât o încercare pentru cei care au tăgăduit, pentru ca cei care au primit Cartea să se convingă, pentru ca cei care cred să crească în credinţă, pentru ca cei care au primit Cartea şi cei credincioşi să nu se mai îndoiască, pentru ca cei care au boala în inimă şi tăgăduitorii să spună: “Ce voieşte Dumnezeu cu aceasta ca pildă?” Astfel, Dumnezeu rătăceşte pe cine voieşte şi călăuzeşte pe cine voieşte. Şi nimeni afară de El nu cunoaşte oştirile Domnului tău. Aceasta nu este decât o amintire pentru oameni!


[67:8]
…gata să se sfarme de furie. De fiece dată când o ceată îi este aruncată, păzitorii săi vor întreba: “Nu vi s-a predicat şi vouă?”


[74:35,36]
Acela este unul dintre cele mai mari.
Aceasta este o predică oamenilor,


[78:24]
...fără să guste răcoare ori băutură,


[88:6,7]
...şi vor avea drept ospăţ mărăcini care nici nu-i vor îngrăşa, însă nici foamea nu le-o va astâmpăra.


[89:23]
...în Ziua aceea, va veni Gheena şi în Ziua aceea, omul îşi va aminti...
La ce-i mai foloseşte însă să-şi amintească atunci?


[104:6...9]
Este focul aprins al lui Dumnezeu, ce scrutează sufletele, boltindu-se asupra lor pe trâmbe înalte.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu