Moscheea Albastră din Istanbul

Moscheea Albastră din Istambul sau Moscheea imperială Sultanahmet (turcă: Sultanahmet Camii) este cea mai mare moschee din Istambul şi moscheea naţională a Turciei.
Moscheea Albastră din Istanbul a fost construită între anii 1609 şi 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I, de către arhitectul Mehmet Ağa, format la şcoala arhitectului Sinan, cel mai renumit arhitect al Turciei.

 Ahmed I a decis construirea clădirii din dorinţa de a ridica în Istanbul o moschee care să îi poarte numele, dar şi care să concureze sau chiar să depăşească în măreţie cea mai importantă moschee din oraş la acea vreme, Hagia Sophia . Se pare că dorinţa de reuşită a sultanului era atât de mare încât a şi ordonat execuţia un arhitect înainte de a îi acorda lui Mehmet Ağa responsabilitatea proiectului .

 

Lucrările au început în luna august 1606, fiind inaugurate de însuşi Ahmed I. Detaliile constucţiilor sunt meticulos descrise într-o serie de opt volume care se află acum în biblioteca Palatului Topkapî. Ceremoniile de deschidere au fost ţinute în anul 1617, sultanul reuşind în acest ultim an al vieţii sale să participe la acestea, rugându-se în loja imperială din cadrul moscheii. Finalizarea lucrărilor a avut însă loc mai târziu, în timpul aceluiaşi an, actele finale fiind semnate de succesorul lui Ahmed, Mustafa I.

Ridicarea moscheii a stârnit numeroase controverse la vremea respectivă. Tradiţional, astfel de clădiri (moschei, palate sau alte clădiri publice) erau construite din bani obţinuţi ca pradă de război, pentru a comemora anumite victorii importante. Însă, deoarece nu avusese astfel de victorii seminificative, Ahmed a fost primul sultan nevoit să procure suma necesară din fondurile statului, stârnind astfel furia iniţiaţiilor în teologie şi drepturi divine. De asemenea, nu numai provenienţa banilor a adus controverse, ci, conform istoricului Mustafa Ali, însuşi numărul lor. Suma era considerată mult prea mare de către populaţia turcă a acelor vremuri, în condiţiile în care zonele sărace ale oraşului erau deseori neglijate.

Moscheea imperială Sultanahmet, cunoscută în toată lumea ca Moscheea Albastră din Istanbul, datorită celor aproximativ 21.000 de panouri interioare de faianţă  în majoritate de culoare bleu, este impresionantă prin mărime. Astfel, clădirea are o capacitate de 10.000 de persoane, are 260 de ferestre, şi adăposteşte o şcoală religioasă, un spital, un caravanserai şi o cantină gratuită. 

 

 Ridicată la începutul secolului al XVII-lea, Moscheea Albastră este considerată ultima mare clădire aparţinând ca stil arhitectural clasicismului otoman .

 Se pare că Mehmet Ağa a făcut, înainte de a concepe planul construcţiei, un tur al monumentelor otomane importante . Astfel că, din punct de vedere arhitectural, caracterul clădirii incorporează o serie de idei ale arhitecţilor care l-au precedat, îndeosebi cele ale lui Sinan. În ceea ce priveşte partiţionarea spaţiului, se observă o similaritate cu cea a moscheii Şehzade, proiectată de Sinan, iar curtea interioară din faţa corpului principal al complexului este de asemenea o idee des regăsită în planurile lui Sinan.

Mehmet Ağa a folosit mari cantităţi de materiale de construcţie pentru ridicarea Moscheii Albastre, in special piatră şi marmură. Urmând planul moscheii Ṣehzade din Istanbul, prima lucrare la scară largă a lui Sinan, arhitectul a decis ca viitoarea construcţie să cuprindă un corp principal, în formă de roză cu patru ramuri şi o spaţioasă curte interioară. Corpul central avea să aibă ca acoperiş un sistem de domuri şi semi-domuri, fiecare susţinute de trei exedre. Elementul central al sistemului este însă domul principal, cu înălţimea de 43 metri în punctul central şi diametrul de 23,5 metri. Întregul sistem de domuri este susţinut de patru stâlpi masivi, care amintesc de cei ai moscheei Selimiye din Adrianopol, o altă contrucţie proiectată de Sinan.

 Faţada moscheii este similară cu cea a moscheii Süleymaniye din Istanbul. Curtea interioară are aproximativ suprafaţa corpului principal, fiind înconjurată de o serie de arcade cu boltă (revak). În centrul curţii interioare se află o fântână hexagonală, relativ mică faţă de dimensiunile curţii. Poarta mare a curţii, diferită din punct de vedere arhitectural de restul arcadelor, cuprinde un semi-dom cu structură de stalactită şi un dom de dimensiuni mici.

 În cadrul intrării din partea de vest a curţii se află un lanţ masiv de fier, aşezat astfel încât sultanul, singura persoană care avea dreptul de a intra în curtea moscheii pe cal, să fie nevoit să îşi plece capul de fiecare dată când avea să între în moschee. Gestul avea un rol simbolic, de smerenie a conducătorului în faţa divinităţii.

Wikipedia